Minipovestea ulciorului crăpat (sau de ce să ne respectăm defectele)

posted June 29, 2017 category Blog

ulciorul_spart

O bătrână avea două vase mari, pe care le atârna de cele două capete ale unui băţ, şi le căra pe după gât.
Un vas era crăpat, pe când celălalt era perfect şi tot timpul aducea întreagă cantitatea de apă.
La sfârşitul lungului drum ce ducea de la izvor până acasă, vasul crăpat ajungea doar pe jumătate plin.
Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas şi jumătate de apă.
Bineînţeles, vasul bun era mândru de realizările sale.
Dar bietul vas crăpat era ruşinat de imperfecţiunea sa.
După 2 ani, acesta i-a vorbit într-o zi femeii lângă izvor:
-Mă simt atât de prost, pentru că această crăpătură face ca apa să se scurgă pe tot drumul până acasă!
Bătrâna a zâmbit şi a spus:
-Ai observat că pe partea ta a drumului sunt flori, însă pe cealaltă nu?
Asta pentru că ţi-am ştiut defectul şi am plantat seminţe de flori pe partea ta a potecii, iar în fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi.
De doi ani culeg aceste flori şi împodobesc casa cu ele.
Dacă nu ai fi fost aşa, n-ar mai exista aceste frumuseţi care-mi împrospătează casa.

0

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *