Testul „Desenul Familiei”

posted June 20, 2017 category Blog

familieDesenul Familiei , ca probă de evaluare, este specific, în general, copiilor. Prin acest act de creaţie, copiii transmit mesaje şi explicaţii pe care nu le pot exprima verbal. Ei utilizează desenul de la vârste foarte fragede, ca pe un joc. În acest fel, sunt manifestate emoţiile, dorinţele, dar şi frustările sau stările de nelinişte ale micilor artişti. Interpretarea simbolurilor care apar în desenele familiei copiilor ne poate ghida spre identificarea relaţiilor lor cu membrii grupului familial şi a sentimentelor pe care le au faţă de aceştia.
În plus faţă de aceste aspecte, interpretarea probei mai poate reliefa:

–    tipul de relaţii intra-familiale, în special în cazul copiilor cu părinţi separaţi, recăsătoriţi sau al copiilor care au pierdut un părinte;
–    elementele de identificare cu membrii familiei;
–    tendinţele de valorizare/devalorizare;
– organizarea personalităţii şi în special a spaţiului psihic (delimitarea Eu/non-Eu, interior/exterior);
–    angoasele, conflictele interne, fantasmele, introiecţiile identificatoare;
–    aspectele nevrotice ale personalităţii cum ar fi sadismul, agorafobia, nevroza obsesională;
–    trăsăturile psihotice precum ar fi tendinţele depresive sau cele maniacale, schizofrenia.
Administrarea probei

Examinatorul îi oferă subiectului coala de hârtie în plan orizontal. Îi pune la dispoziţie, de asemenea, creioane colorate şi simple. Instructajul este: „Desenează familia ta”.
În timpul administrării probei trebuie notate:
–    ordinea în care sunt desenate elementele/personajele;
–    timpul executării acestora;
–    observaţii asupra mimicii, gesticii, verbalizărilor subiectului precum şi faptele care sunt sau nu legate în mod manifest de desen;
–    atitudinea generală a desenatorului.
După finalizarea desenului, subiectului îi este solicitat să dea un nume familiei desenate şi să indice pentru fiecare personaj, numele, vârsta, sexul, precum şi legătura acestuia cu restul familiei. La sfârşit, examinatorul cere subiectului să arate cu ce personaj se identifică. Pentru o mai complexă interpretare a desenului, se mai pot adăuga întrebări de genul:
–    „Care este cea mai drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”
–    „Care este cea mai puţin drăguţă persoană din familia ta?”, „De ce?”
–    „Care este cel mai fericit din familia ta?”, „De ce?”
–    „Care este cel mai nefericit din familia ta?”, „De ce?”
–    „Tu pe cine preferi din toată familia?”
După clarificarea acestor aspecte, subiectul este întrebat dacă este mulţumit de desen, apoi, cum ar face dacă ar trebui să mai deseneze încă o dată.
Repere interpretative ale probe

Fiind o probă semi-structurată, Desenul Familiei lasă câmp liber exprimării subiectului. Se consideră că testul oferă acces la adevăratele sentimente pe care acesta le are faţă de familia sa şi locul pe care el crede că îl ocupă în cadrul acesteia.
După unii autori, există trei planuri în care putem interpreta schiţele familiei: adaptativ, proiectiv şi expresiv.

Planul adaptativ se referă la maniera în care subiectul se adaptează la realitate, aspect evidenţiat şi de reacţiile la solicitările testului. Planul proiectiv reprezintă expresia trăirilor copilului, iar planul expresiv este legat de grafismul subiectului.
Alţi autori (Widlocher, 1965) disting patru nivele de înţelegere a desenului:
–    Nivelul narativ, care presupune transmiterea prin intermediul desenului a intereselor, preocupărilor copilului, a neliniştilor sale, a gusturilor şi ambiţiilor acestuia;
–    Nivelul expresiv, care vizează modalităţile de abordere a paginii, culorile, formele alese, acestea reflectând emoţiile copilului;
–    Un prim nivel proiectiv, referitor la viziunea pe care copilul o are despre lume. Este vorba despre stilul desenului, de tip sensorial sau raţional;
–  Al doilea nivel proiectiv se referă la inconștient şi face trimitere la conţinuturile refulate de care copilul nu este conştient şi despre care nu doreşte să ştie nimic.

Aceste conţinuturi fac obiectul manevrelor defensive organizate. Utilizarea acestor asociaţii ale copilului în cadrul unei povestiri pe care o concepe el însuşi sau în comentariile spontane este determinantă pentru a sesiza mobilurile inconştiente.
Interpretarea în toate aceste planuri şi nivele presupune o oarecare rigurozitate, esenţiale fiind patru elemente de analiză (Cain, Gomila, 1953):
1)    Numărul personajelor desenului în comparaţie cu numărul de personaje al familiei reale. În această relaţie sunt importante şi personajele uitate sau respinse;
2)    Structura internă a desenului, după ordinea de realizare şi legăturile dintre personaje;
3) Raportul figură-fond, adică analiza specifică a personajelor, cu particularităţile lor;
4)    Aspectul dinamic al fiecărui personaj, analiza relaţiilor interpersonale din cadrul familiei, dar şi analiza poziţiei pe care subiectul şi-o atibuie în raport cu ceilalţi şi distanţa între el şi fiecare dintre celelalte personaje.
Analiza propriu-zisă a probei poate fi realizată după următoarele repere:

Structura desenului

Figurile desenate izolat care nu intră în contact unele cu altele sunt desenate de către persoane raţionale. Personale sensibile receptive au tendinţa să reprezinte familia cu o dinamică mai mare de exemplu, aflându-se în mişcare, făcând un lucru.
Personajul cel mai atrăgător
Dacă un asemenea personaj este prezent pe desen el poate fi identificat după următoarele indici:
– persoana cea mai semnificativă este desenată prima din partea stângă, pe primul plan;
– este mai înaltă şi mai voluminoasă decât alte perosane;
– este efectuată cu mai multă dragoste, fiecare detaliu este finisat;
– restul figurilor sunt orientate spre ea, se uită la ea.
Persoana cea mai semnificativă poate fi cunoscută după îmbrăcămintea care o deosebeşte de ceilaţi membrii ai familiei, dar este asemănătoare cu îmbrăcămintea persoanei cu care se identifică copilul. De obicei, aceasta este unul din fraţii sau surorile cu care copilul a format relaţii bune.
Personajul cel mai puţin atrăgător

Este persoana mai puţin valoroasă. Pe desen este cea mai mică dintre toţi, desenată ultima. Se află la distanţă de alte figure şi este parcă uitată de toţi. Poate fi tăiată cu creionul sau ştearsă cu radiera.
Relaţiile dintre personaje
Trebuie avut în vedere dacă există o legătură între ceea ce a desenat copilul şi viaţa reală a familiei sale. De exemplu;
–    dacă personajele se ţin de mâini, sau invers, stau cu spatele unul la altul, aceasta poate să corespundă sau să contrazică situaţii reale în familie;
–    dacă două personaje sunt desenate alături, aceasta ar reprezinta o apropiere deosebită între persoane, apropiere care este semnificativă pentru copil şi care poate corespunde sau nu realităţii;
–    dacă un personaj valoros sau nu pentru copil este îndepărtat pe desen de alte figure, aceasta poate semnifica o distanţă pe care copilul o observă în viaţă şi o menţionează;
–    uneori copilul se desenează mai detaliat, mai viu colorat decât pe părinţi; aceste desene proiectează atitudinea copilului faţă de sine ca fiind o persoană unică şi importantă faţă de alţii ca persoane mai puţin semnificative şi atrăgătoare;
–    dacă figura copilului este foarte mică, plăpândă, înconjurată de părinţi, aceasta poate exprima neajutorarea sa, necesitatea de a primi îngrijire; aspectul poate să aibe legătură cu faptul că copilul s-a deprins cu atmosfera permanentă de supra-protecţie şi de aceea se simte slab şi poate abuza de această situaţie, manipulându-şi părinţii, cerându-le ajutor şi atenţie.
–    uneori copilul poate adăuga persoane şi animale pentru a umple golul pe care-l simte în viaţa familială  reală. Astfel, copilul unic deseori include în desenul său verişori, câini, pisici, ceea ce poate exprima insuficienţa unei comunicări apropiate cu alţi copii şi necesitatea de a avea un prieten de joacă cu care ar putea să comunice de la egal la egal;
–    figura copilului desenată alături de figura tatălui indică existenţa sentimentului puternic de rivalitate şi dorinţa acestuia de a ocupa un loc la fel de sigur şi autoritar în familie ca şi tata;
–    motanul desenat lângă unul dintre membrii familiei (dacă în casă nu există nici un motan) semnifică dorinţa de afecţiune faţă de persoana desenată lângă motan.

Părinţii

De obicei părinţii sunt desenaţi în pereche: tata mai sus şi în stânga, mama mai jos şi în dreapta, după care urmează alte figuri în ordinea semnificaţiei acestora. Trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
–    reprezentarea perechii părinţilor poate avea semnificaţie diferită dacă perechea este sau nu unică. Copilul care locuieşte doar cu unul dintre părinţi, dar îi desenează împreună, exprimă dorinţa ca unirea lor să se restabilească. Dacă copilul desenează un singur părinte cu care locuieşte, aceasta înseamnă că el acceptă situaţia reală la care copilul s-a adaptat mai mult sau mai puţin;
–    prin desenarea izolată a figurilor părinţilor copilul exprimă dorinţele sale inconştiente;
–    în cazul în care figura părintelui de acelaşi sex este desenată la distanţă, acest aspect poate fi interpretat drept dorinţa copilului de a se afla cu părintele de sex opus. Când figura copilului şi a părintelui de sex opus este îndepărtată una de alta, aceasta poate însemna dereglarea sentimentelor şi dorinţelor normale;
–    dacă copilul îşi vede unul dintre părinţi ca fiind o persoană dominatoare, agresivă care îl sperie, el are tendinţa să îl deseneze de dimensiuni mai mari comparativ cu alţi membri ai familiei, fără a lua în considerare dimensiunile reale ale acestuia. Dacă părintele este perceput ameninţător, imaginea lui este completată cu mâini mari. În opoziţie, părintele perceput ca fiind slab, neluat în consideraţie, este desenat cu mâini mici sau fără mâini;
–    copilul care se identifică cu personajele desenate izolat, neclar sau şters, are dificultăţi mari, resimte tensiune în relaţiile cu familia şi cu sine însuşi.
Existenţa sau absenţa unui membru al familiei, inclusiv a autorului desenului
Absenţa membrilor familiei semnifică refuzul copilului de a-şi aminti de aceştia deoarece imaginile despre ei sunt legate de trăiri negative, sentimentul abandonului şi al insuficientei dragoste manifestată, copilul evitând astfel evocarea figurii lor.
Dacă între personajul cu care se identifică copilul şi personajul lângă care este desenat este o distanţă mare, sau copilul lipseşte din desen, atunci interpretarea poate fi faptul că copilul suferă de izolare şi singurătate în familie. Deseori însă, aceste sentimente sunt refulate deoarece îl fac să sufere.
Absenţa propriei figuri poate apărea la copiii care resimt complexul de inferioritate sau la cei care nu se simt ca aparţinând unui grup, familiei, comunităţii din care fac parte. Copiii nemulţumiţi în general, care primesc constant critici din partea părinţilor, care sunt permanent comparaţi cu fraţii sau surorile lor, sunt adesea copii cu o stimă de sine puţin valorizată, care îşi reprimă iniţiativa şi voinţa de realizare.
Situaţia în care copilul se desenează ultimul nu exprimă modestia acestuia, ci poate fi un semnal de alarmă pentru auto-percepţia sa ca având un loc marginal în familie. Acest aspect este cu atât mai important cu cât celelalte persoane sunt desenate în ordinea cronologică după vârstă, iar autorul desenului nu este cel mai mic. Interpretarea poate fi legată de o problemă de anxietate. Anxietatea şi agresivitatea sunt astfel exprimate, copilul desenându-se sub forma unui personaj puţin valoros, care se află parcă înconjurat de animale mari, carnivore.

0

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *